În sprijinul semenilor în minivacanță

În sprijinul semenilor în minivacanță

În perioada 27 noiembrie - 01 decembrie a.c., 5.000 de pompieri au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.

 

În cele cinci zile, în toată țara, s-au înregistrat 6.950 intervenţii, dintre care 337 pentru stingerea incendiilor, 5.512 cazuri SMURD (5.480 pentru acordarea primului ajutor și 32 misiuni de descarcerare) şi 884 misiuni pentru protecția comunităților.

 

Una dintre situațiile deosebite înregistrate a fost misiunea de stingere a unui incendiu produs în cursul zilei de sâmbătă, la un imobil, din localitatea Moeciu de Sus, județul Brașov. Echipajele ajunse la fața locului au constatat că flăcările se manifestau puternic, cu degajări mari de fum, pe aproximativ 600 mp, propagându-se și la alte două acoperișuri ale unor locuințe vecine. Peste 20 de pompieri au depus eforturi considerabile mai mult de 6 ore pentru lichidarea incendiului. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă, pe timpul operațiunilor de intervenție, trei persoane, care au suferit atacuri de panică, au fost asistate medical la locul incidentului. Totodată, alte șase persoane s-au auto-evacuat din calea flăcărilor, înainte de sosirea salvatorilor la locul incendiului.

 

O altă misiune complexă a fost și cea din cursul după-amiezii zilei de luni, atunci când pompierii giurgiuveni au intervenit pentru salvarea unui tânăr, în sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță, în localitatea Malu. Un apel la 112 sesiza faptul că o persoană a fost găsită căzută în zăpadă și are nevoie de îngrijiri medicale. Fiind o zonă greu accesibilă, cu un drum noroios, ambulanța nu a putut ajunge până la locul indicat, fiind necesară intervenția echipajului de pompieri. Cu ajutorul șenilatei, salvatorii din cadrul Detașamentului Giurgiu au asigurat transportul personalului medical până la victimă, distanța fiind de aproximativ 3 km. După acordarea măsurilor de prim ajutor, aceștia au fost aduși înapoi la ambulanța, care a transportat bărbatul la spital, pentru investigații medicale amănunțite.

 

Nici ziua de duminică nu a fost ușoară pentru salvatori. Peste 60 de pompieri bucureșteni, care au încadrat 9 mașini de stingere au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, din sectorul 3 al Capitalei. Ajunse la locul solicitării, echipajele operative au constatat că flăcările se propagaseră și la acoperișurile a 6 locuințe alăturate, pe o suprafața de aproximativ 450 mp. Datorită intervenției prompte a colegilor noștri, evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă misiunea a fost una de durată, care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor.

 

Având în vedere temperaturile scăzute specifice acestei perioade, recomandăm cetățenilor să manifeste prudență sporită la utilizarea mijloacelor de încălzire, să verifice coșurile de evacuare a fumului, să nu suprasolicite instalațiile electrice și să nu depoziteze materiale care se pot aprinde în imediata apropiere a sobelor, reșourilor, caloriferelor electrice, centralelor termice sau a altor surse de căldură.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

 

 

 

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

02.12.2020