Bilanțul ultimelor 24 de ore

Bilanțul ultimelor 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivelul întregii țări, pompierii au intervenit în peste 1.600 de situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, astfel că echipajele SMURD au acordat primul ajutor celor peste 1.200 de persoane aflate în dificultate. Cele mai multe cazuri au fost gestionate în zona București-Ilfov și județele Mureș, Constanța și Timiș.


Totodată, pompierii militari au acționat pentru stingerea a 52 incendii, 3 misiuni de descarcerare precum și în alte 407 intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare și salvare persoane sau animale, distrugere și asanare muniție neexplodată, misiuni CBRN.


O intervenție care a presupus implicarea unui număr mare de resurse și un efort susținut din partea pompierilor a avut loc în județul Buzău, unde salvatorii au acționat pentru descarcerarea victimelor unui accident rutier produs pe DN1B, în zona popasului Merei. În accident au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului au rezultat 3 victime. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, 2 persoane au decedat.


Perioada sezonului rece este caracterizată de incendiile produse la locuințele populației. Pe fondul neatenției, a suprasolicitării sau a folosirii mijloacelor de încălzire cu improvizații sau defecțiuni, incidentele sunt soldate uneori chiar cu pierderi de vieți omenești. Astfel, in doar 24 de ore, 2 persoane și-au pierdut viața, iar alte 2 au suferit arsuri.


Amintim în acest sens, acțiunea salvatorilor botoșăneni derulată pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins o gospodărie din localitatea Vorniceni. În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 86 de ani și-a pierdut viața.


Un alt incendiu soldat cu pierderi de vieți a avut loc în localitatea Baia Sprie, unde salvatorii maramureșeni au intervenit pentru lichidarea flăcărilor care s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 120 de mp ai unui imobil. Alte 2 persoane au suferit arsuri în împrejurări similare, în localitățile Moișeni din județul Satu Mare și localitatea Jilava din județul Ilfov.


Pentru reducerea numărului de victime, încă din anul 2012, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a demarat campanii ample de informare preventivă cu impact la nivel național și cu adresabilitate directă asupra principalelor cauze ale incendiilor produse la locuințe (FOC – Flăcările Omoară Copii și proiectele aferente campaniei RISC care au vizat improvizațiile la instalațiile electrice și de gaze naturale, curățarea coșurilor de fum și suprasolicitarea instalației electrice).


Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin intermediul platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/ sau al aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.



SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

12.11.2020