În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat 4.255 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 3.623 de persoane aflate în dificultate.
În afara acestor situații, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 121 de incendii, precum și în alte 728 de intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată, etc. Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate în 12 accidente rutiere.
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
Una dintre intervențiile relevante a avut loc în județul Neamț, pompierii fiind solicitați vineri să intervină în urma izbucnirii unui incendiu la o locuință din localitatea Rocna. Deși arderea s-a manifestat doar într-o singură încăpere a imobilului, în interiorul acesteia se afla un copil de 9 ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului. Pompierii au lichidat incendiul și au acordat îngrijiri medicale la fața locului victimei, după care au transport-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
O altă intervenție relevantă a avut loc tot vineri, în județul Giurgiu, în urma producerii unui accident rutier pe DN 5, între un microbuz și un autoturism. În urma evenimentului rutier, în care au fost implicate 9 persoane, au rezultat 6 victime, conștiente. După acordarea asistenței medicale de urgență la locul intervenției, toate cele 6 victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Un alt eveniment a avut loc în cursul nopții de vineri, în județul Ialomița, la ieșirea din localitatea Urziceni, în urma unui accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. Pentru eliberarea uneia dintre victime, a fost necesară intervenția echipajului de descarcerare. După acordarea primului ajutor medical, 4 persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
O altă intervenție deosebită a avut loc sâmbătă, în județul Teleorman, pompierii roșioreni fiind solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier între localitățile Peretu și Troianu. Pentru eliberarea celor 2 victime, salvatorii au intervenit cu accesoriile specifice de descarcerare. După acordarea primului ajutor medical, una dintre victime a fost transportată pentru la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Un alt eveniment ce a necesitat alocarea de forțe suplimentare a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, pompierii suceveni fiind solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire administrativă, ce aparține unei societăți comerciale, din municipiul Suceava. În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul podului construcției, cu posibilitate de propagare la întreaga clădire. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii administrative, cu bunurile aferente.
Un alt eveniment, care din nefericire s-a soldat cu pierderea unei vieți omenești, a avut loc tot sâmbătă, în urma unui accident rutier, pe raza localității Gratia. Ajunși la fața locului, salvatorii teleormăneni au identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu trei victime, neîncarcerate, dintre care una decedată (șoferul) și două rănite grav, cu multiple traumatisme. Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale și au primit primul ajutor calificat, iar ulterior au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.
O altă intervenție relevantă a avut loc duminică, în urma unui incendiu care a cuprins o locuință din localitatea Ionășeni, județul Botoșani. În momentul sosirii la locul solicitării, flăcările se manifestau generalizat, la întreaga locuință. Din nefericire, o persoană a fost găsită decedată într-una dintre camere.
În perioada supusă raportării au fost transmise 19 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind incidența cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 și recomandări pentru respectarea regulilor de distanțare și igienă.
În continuare, pompierii salvatori rămân la datorie pentru intervenția optimă la solicitările cetățenilor. Totodată, Centrul Operațional Național al IGSU va asigura monitorizarea dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru gestionarea cu eficiență a situațiilor de urgență înregistrate la nivel național.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE