Aniversarea Zilei Pompierilor din România evocă sacrificiul ostaşilor pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu care, în anul 1848, au scris o pagină de devotament şi demnitate naţională. Lupta din Dealu Spirii a rămas consemnată în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei şi o afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române.
Suita activităților organizate în acest context a debutat la 07 septembrie a.c., dată la care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Institutul Național de Hematologie Transfuzională au dat startul campaniei „SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ”. Acțiunea inițiată pentru acoperirea nevoii de sânge a populației s-a derulat până la data de 11 septembrie a.c.
De asemenea, astăzi, pentru cinstirea memoriei predecesorilor care au scris cu litere de foc istoria pompierilor militari, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au depus coroane de flori la „Monumentul Eroilor Pompieri” din Calea 13 Septembrie.
Momentul aniversar va fi marcat și la nivelul unităților subordonate, sens în care vor fi organizate activități omagiale menite să cinstească curajul, gloria şi istoria îndelungată a Armei și vor fi depuse coroane de flori la monumentele ridicate în cinstea eroilor pompieri.
Totodată, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, Muzeul Național al Pompierilor „se deschide” iubitorilor de istorie, aceștia având posibilitatea vizionării, în regim gratuit, a exponatelor regăsite în acest edificiu, în intervalul 10.00 - 16.00. Prezentarea acestora va fi asigurată de muzeograful „Foișorului de Foc”.
*
Pompierii Români aniversează astăzi 172 de ani de când au scris cu litere de foc ISTORIA ŢĂRII, pe frontispiciul căreia se regăsesc năzuinţele de libertate socială, independenţă şi unitate naţională ale poporului român. Documentele timpului ne fac să retrăim sentimentele de mândrie şi onoare simțite de predecesorii noștri, a căror contribuție a fost esenţială în Revoluţia română paşoptistă. Recunoaşterea meritelor lor a fost confirmată în filele Proclamaţiei Guvernului provizoriu, unde se consemna că „... văzând atâta curaj şi atâta închinare la cauza libertăţii, ... consideră … în numele patriei a arăta a sa recunoştinţă Companiei de pompieri ce de la început şi până la sfârşit fură apărătorii libertăţii”.
Apogeul actului de eroism al pompierilor români l-a constituit bătălia din Dealu Spirii, de la 13 septembrie 1848, dată la care românii au pierdut 80 de soldaţi şi 2 ofiţeri din Compania de Pompieri, condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu.
Recunoştinţa poporului român pentru faptele de vitejie şi eroism ale pompierilor militari a fost pe măsură, după ieşirea Principatelor de sub tutela otomană, domnitorul Alexandru Ioan Cuza adoptând, încă de la începutul domniei sale, Legea din 21 mai 1860, care acorda ostaşilor de orice grad medalia comemorativă cu panglică tricoloră - Pro virtute militari. Această distincție avea să fie prima medalie, cu caracter militar, emisă în România.
Tradiţiile pompierilor români înscriu şi alte fapte memorabile de curaj, cum ar fi participarea la Războiul de Independenţă sau apărarea vieţii şi bunurilor, pe timpul bombardamentelor din cele două războaie mondiale.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
13.09.2020