Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Peste 1.400 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național

 

Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 97 misiuni de stingere a incendiilor, 1.098 cazuri SMURD (1.096 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 2 misiuni de descarcerare), 31 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 219 intervenții în sprijinul comunităților.

 

Dintre cele mai relevante situații înregistrate în ultimele 24 ore, amintim:

 

  • În cursul nopții trecute, salvatorii bucureșteni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, din sectorul 5 al Capitalei. Echipajele operative ajunse la locul solicitării au constatat că flăcările se manifestau generalizat, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. În mai puțin de două ore, incendiul a fost stins, însă, din nefericire, în urma acestui eveniment, o persoană și-a pierdut viața.

 

  • O altă intervenție relevantă, din cursul serii trecute, a fost și cea din județul Suceava, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Vama. În momentul sosirii salvatorilor la fața locului, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului și mansardei unei casei, la două anexe ale acesteia, precum și la o construcție din gospodăria învecinată. Totodată, echipajele SMURD ajunse la locul intervenției au acordat prim ajutor pentru două persoane, însă starea acestora nu a impus transportul la spital. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite. În ciuda eforturilor echipajelor de intervenție de a limita efectele flăcărilor, au fost înregistrate pagube materiale considerabile.

 

 

Pompierii militari rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

 

Dinamica evenimentelor înregistrate la nivel național va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

11.09.2020