În perioada 21-23 august, la nivel național, pompierii militari au gestionat 4.418 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând pentru acordarea primului ajutor unui număr de 3.573 de persoane aflate în dificultate.
Salvatorii au intervenit pentru stingerea a 340 de incendii, precum și în alte 617 de intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată, etc.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate în 11 accidente rutiere. Dintre cele mai importante astfel de situații amintim:
În afara intervențiilor în cazul evenimentelor rutiere, o atenție deosebită a fost acordată și incendiilor care au cuprins vegetația uscată. În acest sfârșit de săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea a 222 de astfel de incendii care au afectat o suprafață de peste 390 ha. În astfel de cazuri, flăcările se întind cu repeziciune, iar salvatorii depun un efort considerabil pentru a limita și lichida arderea necontrolată. Situația este cu atât mai delicată cu cât în apropierea câmpurilor arzânde se află locuințe și există pericolul de propagare a incendiilor. Pentru evitarea unor astfel de situații, adresăm rugămintea cetățenilor să țină cont de faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.
În continuare, pompierii salvatori rămân la datorie pentru intervenția optima la solicitările cetățenilor. Totodată, Centrul Operațional Național al IGSU va asigura monitorizarea dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru gestionarea cu eficiență a situațiilor de urgență înregistrate la nivel național.
24.08.2020