Efectele fenomenelor meteorologice din ultimele 24 de ore

Efectele fenomenelor meteorologice din ultimele 24 de ore

Fenomenele de vreme nefavorabilă prognozate pentru această perioadă au generat efecte în 5 localități din 5 județe (AR, CS, HD, SM și TM), iar pompierii militari au intervenit în sprijinul cetățenilor și autorităților locale pentru gestionarea situațiilor apărute din cauza ploilor abundente și a vântului puternic.

 

Astfel, în cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, salvatorii au derulat misiuni pentru evacuarea apei din 19 case, 18 curți, 15 beciuri/subsoluri, 6 anexe, precum și pentru degajarea a 4 copaci și a unui stâlp de electricitate căzuți pe carosabil sau pe autoturisme.

 

Cele mai relevante efecte s-au înregistrat în județul Timiș, unde salvatorii au intervenit pentru evacuarea apei din 18 case, 9 curți, 6 anexe gospodărești, 13 subsoluri (3 ale unor instituții publice), precum și pentru degajarea a 3 copaci căzuți pe carosabil. Pentru coordonarea eficientă a echipajelor din teren, la sediul inspectoratului a fost activată Grupa Operativă. De asemenea, s-a dispus creșterea capacității operaționale la cele două detașamente de pompieri din Timișoara. Astfel, peste 250 de pompieri au fost mobilizați pentru a asigura intervențiile generate de fenomenele meteo periculoase.

  

De asemenea, din cauza fenomenelor de vreme rea,  traficul rutier a fost temporar afectat pe 2 sectoare de drum național (DN 79/AR și DN 57/CS) și 2 drumuri județene (DJ 107A/HD și DJ 109K/SM) din cauza unui stâlp de electricitate și a copacilor căzuți pe carosabil. Echipaje specializate au acționat în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și reluarea traficului în condiții de normalitate.

 

Totodată, traficul feroviar a fost blocat pe magistrala CFR 218 Timișoara – Lovrin pe raza localității Satchinez din cauza unui copac căzut peste calea ferată.

 

Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecție de către cetățeni, în contextul emiterii avertizărilor meteorologice au fost emise 7 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT în  județele AR, CS, HD, SJ și TM.

 

Important de precizat este faptul că în niciuna dintre situațiile gestionate nu s-au înregistrat victime și nici o persoană nu a avut nevoie de acordarea primului ajutor.

 

 La acest moment, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase nu sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor acestora.

 

Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

 

În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

 

Evoluția dinamicii din teren rămâne sub atenta monitorizare a Centrului Operațional National din IGSU, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților din zonele posibil a fi afectate.

 

Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă pot fi obținute prin intermediul platformei https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

03.07.2020