Bilanțul ultimelor 24 de ore

Bilanțul ultimelor 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat 1.403 de intervenții în diferite situații de urgență, iar 1.149 de persoane aflate în dificultate au primit asistență medicală de la echipajele SMURD.

 

Salvatorii au acționat pentru stingerea a 58 de incendii, precum și în alte 186 de intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane/animale, distrugere muniție neexplodată etc. Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate în 10 accidente rutiere.

 

Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei de ieri a fost a pompierilor militari clujeni, aceștia fiind solicitați să intervină la un accident rutier, produs pe DN 1N Centura Vâlcele - Apahida, între un autoturism, în care se aflau trei persoane, și un autocamion. Din nefericire, echipajele de pompieri sosite la locul solicitării au constatat faptul că persoanele din autoturism prezintă leziuni incompatibile cu viața.

 

De asemenea, tot ieri, pompierii vasluieni au intervenit cu un număr sporit de echipaje în urma unui eveniment rutier în care a fost implicată o cisternă care transporta motorină. La locul incidentului, pompierii împreună cu autoritățile locale au îndiguit zona pentru a limita scurgerile de carburant și au asigurat măsurile necesare pentru a preîntâmpina producerea unei situații de urgență. Nu au fost înregistrate victime.

 

În perioada de referință, au fost emise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT privind prezența animalelor sălbatice (urși/porci mistreți).

 

Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru pot fi obținute prin intermediul platformei https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

02.07.2020