În ultimele 24 de ore, urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 51 curți, 23 beciuri și de pe 4 străzi, precum și pentru refacerea terasamentelor căilor rutiere afectate de viituri.
Cele mai afectate județe de aversele torențiale sunt Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara și Maramureș.
Un eveniment deosebit a fost înregistrat în localitatea Arefu, județul Argeș, unde aproximativ 40 de persoane cazate la cabana Cumpăna, nu mai pot ieși din zonă cu autoturismele din cauza unui drum forestier blocat de aluviuni și material lemnos. Prin eforturile susținute ale pompierilor, împreună cu celelalte forțe ale MAI și autoritățile locale, drumul a fost deblocat în această dimineață.
Din punct de vedere al căilor de comunicații, traficul rutier este blocat pe 2 drumuri județene (DJ 582/CS și DJ 668/HD) și se desfășoară deviat provizoriu pe 1 drum național (DN 66A/HD). Traficul feroviar, traficul maritim și fluvial se desfășoară în condiții normale.
Totodată, având în vedere că până astăzi la ora 24.00 este în vigoare o avertizare hidrologică COD PORTOCALIU de inundații pe râul Prut, în continuare, salvatorii din Botoșani, Iași și Vaslui au echipaje pregătite de intervenție în caz de necesitate.
Pentru ca populația să adopte măsurile de autoprotecție, în zonele vizate de atenționările și avertizările hidrometeorologice imediate, au fost emise 10 mesaje de informare a populației prin sistemul RO–ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 8 județe (AB, BC, BN, BT, CJ, HD, MM, NT, SJ, SM și SV)
La acest moment, nu sunt în desfășurare intervenții ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase.
Evoluția dinamicii din teren rămâne sub atenta monitorizare a Centrului Operațional National din IGSU, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților din zonele afectate.
Recomandări populație:
Reamintim populației că pe timpul manifestării fenomenelor periculoase să rămână în locuințe sau alte spații închise care le pot asigura protecția. De asemenea, recomandăm parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore, și prin intermediul platformei https://fiipregatit.ro/.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
29.06.2020