Peste 1.200 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național.
Majoritatea solicitărilor primite de salvatori au fost pentru acordarea primului ajutor calificat, astfel încât peste 1.000 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor SMURD.
Echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină la 40 misiuni de stingere a incendiilor, 1.008 cazuri SMURD (1.004 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 4 misiuni de descarcerare), 19 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 201 intervenții în sprijinul comunităților.
Dintre cele mai relevante situații înregistrate, amintim:
- Incendiul produs ieri dimineață, la o anexă gospodărească din localitatea Albești, în județul Constanța. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 50 m2. Incendiul a fost localizat în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la vecinătăți. În urma evenimentului, o persoană și-a pierdut viața.
- O altă misiune din ultimele 24 ore, care s-a soldat cu pierderi de vieți omenești, a fost aceea de lichidare a unui incendiu produs la o casa din localitatea Brătășani, din județul Teleorman. Ajunse la locul evenimentului, echipajele operative au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinței, mobilierul fiind distrus în totalitate. Colegii noștri ajunși la locul intervenției au acționat unitar pentru localizarea și lichidarea flăcărilor. În urma acestui eveniment un bărbat, în vârstă de 72 ani, și-a pierdut viața.
- Tot în cursul zilei de ieri, salvatorii gălățeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un parc de dezmembrări auto. Echipajele de pompieri au acționat unitar pentru lichidarea flăcărilor, care se mnaifestau generalizat, pe o suprafață de aproximativ 600mp. În urma acestui incident nu au fost înregistrate victime, flăcările fiind lichidate, prompt, în limitele găsite.
Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
05.06.2020