În ultimele 24 de ore, pompierii din întreaga țară au acționat pentru gestionarea unui număr de 1.116 intervenții, la nivel național. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând pentru acordarea primului ajutor unui număr de 888 persoane aflate în dificultate.
De asemenea, echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 31 de incendii, la 7 misiuni de descarcerare, precum și în alte 190 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane/animale, distrugere/asanare muniție neexplodată, accidente/incidente din domeniul CBRN.
Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei de ieri a avut loc în județul Olt, unde salvatorii au fost solicitați să intervină în localitatea Negreni, după ce un autotren și două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier. Pentru salvarea celor 2 victime, la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD și o autospecială de stingere. După acordarea asistenței medicale de urgență, doar una dintre persoanele rănite a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
În ceea ce privește vremea, aceasta se păstrează instabilă și în următoarele zile. Astfel, conform informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va cuprinde, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 31 mai, ora 23:00, cea mai mare parte a țării.
Perioadele cu instabilitate atmosferică accentuată se vor manifesta prin averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii.
În cursul ultimelor 24 de ore, deși au fost emise 2 atenționări meteorologice COD PORTOCALIU de averse pentru județele Dolj și Hunedoara și 54 de atenționări meteorologice de tip COD GALBEN de averse, unitățile operative aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu au fost solicitate să intervină pentru înlăturarea efectelor. Evoluția situației este atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU și, în funcție de dinamică, vor fi dispuse măsurile imediate pentru înlăturarea și limitarea potențialelor efecte.
*Recomandări*
În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
29.05.2020