Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Peste 1.200 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național.

 

Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 73 misiuni de stingere a incendiilor, 917 cazuri SMURD (910 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 7 misiuni de descarcerare), 29 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 264 intervenții în sprijinul comunităților

 

Dintre cele mai relevante situații înregistrate, amintim:

 

Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei de ieri a avut loc în județul Bacău, unde peste 10 pompieri au intervenit pentru salvarea unei persoane dintr-un buncăr exterior de colectare a sării, în municipiul Târgu Ocna. Forțele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat că o persoană, care efectua lucrări de întreținere în interiorul acestuia, s-a afundat în întregime stratul de sare. Victima a fost extrasă în stare de inconștiență, iar  în ciuda eforturilor depuse de către colegii noștri, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost declarată decedată.

 

O  altă misiune complexă a  avut loc în județul Tulcea,  atunci când salvatorii militari, împreună cu alți reprezentanți ai autorităților locale, au intervit pentru salvarea a 11 persoane, în urma răsturnării, în Brațul Sulina, a unei nave. În urma evenimentului, din fericire, 10 persoane s-au salvat. Prin efort susținut, timp de 5 ore, conducătorul ambarcațiunii a fost căutat de către colegii noștri, însă, din nefericire, acesta a pierdut lupta cu viața.

 

Tot în cursul după-amiezii de ieri, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza localității Borca. Echipajele operative ajunse la locul intervenției au constatat că flăcările se manifestau în mai multe focare, pe o suprafață de aproximativ 50 ha. Misiunea de stingere este în desfășurare. Din fericire, până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.

 

O altă intervenție relevantă, gestionată de către salvatorii militari în ultimele 24 de ore, a fost și cea din județul Constanța, atunci când colegii noștri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă,  în orașul Năvodari. Odată ajunse la locul solicitării, forțele angrenate au constatat că flăcările se manifestau la acoperișul a două case și un garaj, pe o suprafață de aproximativ 400 mp. În urma incidentului, nu au fost înregistrate victime.

 

Având în vedere că avertizările de  COD GALBEN și COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică vizează și în orele următoare zone din regiunile Moldovei, Dobrogea, Oltenia, Transilvania, precum și Muntenia (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București), unde vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 100 km/h, iar  local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se vor manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de autoprotecție emise de autorități.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente care pot afecta viața și bunurile, pe timpul manifestării vântului puternic, populația trebuie să se îndepărteze de arbori sau elemente de construcție care se pot desprinde ori să rămână în spații închise care asigură protecția. De asemenea, parcarea autoturismelor să se realizeze în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

 

Unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce efecte.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

 

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

12.05.2020