Bilanțul misiunilor din weekend

Bilanțul misiunilor din weekend

În weekend-ul acesta, pompierii din întreaga țară au acționat pentru gestionarea unui număr de 3.610 de intervenții, la nivel național. Majoritatea dintre acestea au constat în  acordarea asistenței medicale de urgență ( 2.664 cazuri SMURD).

 

În afara acestor situații, echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 157 incendii, la 12 misiuni de descarcerare, precum și în alte  775  intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane/animale, distrugere/asanare muniție neexplodată,accidente/incidente din domeniul CBRN.

 

Misiuni relevante:

 

În cursul zilei de vineri,  8 mai a.c., pompierii militari din cadrul ISU Neamț au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la un buncăr cu rumeguș, la o fabrică din comuna Pângărați. Pentru lichidarea flăcărilor au intervenit patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Din fericire, nu au existat victime.

 

O  altă misiune complexă,  care a presupus efort susținut din partea pompierilor,  a  avut loc sâmbătă în municipiul București când salvatorii au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o fabrică de sticlă.  Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifesta la un cuptor de prelucrare a sticlei și la acoperișul unei halei, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Flăcările au fost localizate în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la vecinătăți. Din fericire, nu au existat victime.

 

O altă intervenție relevantă, gestionată în cursul zilei de sâmbătă, a avut loc în localitatea Racova, județul Bacău. Odată ajunse la locul solicitării, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Din nefericire, în urma incidentului, un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața.

 

Tot sâmbătă, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Sarichioi, județul Tulcea. Cei 8 salvatori care s-au deplasat la fața locului au intervenit rapid pentru localizarea și stingerea incendiului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Din nefericire, pe timpul operațiunilor de intervenție, în locuință a fost găsită o persoană decedată.

 

Duminică, 10 mai a.c., pompierii bucureșteni să acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au constatat că incendiul se manifesta în interior, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Din nefericire, pe timpul operațiunilor de salvare, au fost găsite două persoane inconștiente, care după efectuarea manevrelor de resuscitare au fost declarate decedate.

 

Tot duminică, în județul Cluj, municipiul Turda, pompierii militari au  fost solicitați să intervină la un depozit de producere și îmbuteliere a clorului, după ce în apropierea halei a fost semnalat un puternic miros de clor. Forțele de intervenție au constatat că scurgerile proveneau de la un recipient metalic de 200 litri.  Imediat,  salvatorii au format o perdea de apă pentru a limita propagarea substanței, iar  recipientul cu clor a fost introdus într-o cuvă de neutralizare. De asemenea, au fost evaluate medical trei persoane care se aflau în interiorul depozitului și un pompier din echipa salvatorilor. După acordarea asistenței medicale la fața locului, o persoană, în stare de conștiență, a fost transportată la spital. După finalizarea acțiunii de transvazare a clorului în alt recipient metalic, forțele ISU au rămas în supraveghere.

 

Pompierii salvatori rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare în zonele unde se pot produce efecte.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

11.05.2020