El este Ovidiu, pompier la ISU Botoșani care, în această seară, a fost omul potrivit, în locul potrivit.
Se întorcea din misiune, de la Constanța. Pe raza localității Hârlești, în județul Bacău, a observat, de la distanță, o mașină care a lovit un stâlp și un autocar avariat, oprit pe marginea drumului.
Și-a dat seama imediat că era vorba despre un accident rutier, a oprit imediat și a alergat să vadă dacă sunt persoane rănite. La fel au făcut și alți trecători care se aflau în apropiere.
O femeie cu un copil în brațe, în stare de șoc, era lângă șosea și întreba întruna de soțul său.
„Vă simțiți bine? Sunt pompier. Vreau să vă ajut”, i-a spus Ovidiu, încercând să o liniștească.
Imediat, a alertat și echipajele de urgență, la 112.
Cu ultimele puteri, femeia a arătat spre mașină. Soțul ei, conducatorul auto, avea piciorul prins sub bord și era inconștient.
Ovidiu a alergat la el, i-a eliberat piciorul și l-a scos din autoturism. S-a asigurat că are puls și respiră, după care l-a așezat în poziţia laterală de siguranță și i-a oprit sângerarea din zona capului.
La câțiva pași distanță, erau alte două persoane, ambele inconștiente. Și acestora le-a acordat primul ajutor până la sosirea colegilor de la ISU Bacău.
După ce s-a asigurat că a înlăturat și pericolul de incendiu prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului, Ovidiu și-a continuat drumul spre casă.
Totul s-a întâmplat în doar câteva minute, ce au presupus calm, viteză de reacție și o bună organizare, calitați de bază pentru un pompier.
Plutonierul adjutant Jitaru Ovidiu își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, din anul 2006.
28.06.2024