Salvator și-n timpul liber

Salvator și-n timpul liber

Ieri, în jurul orei 16:00, fiind în curtea casei sale, din localiatea Castelu, colegul nostru constănțean, plt.adj. Marian Caravețeanu, a auzit un zgomot puternic. A ieșit de îndată  pe poartă și a văzut un autotren și un autoturism avariate. Fără să stea pe gânduri, ghidat de spiritul de salvator s-a apropiat pentru a vedea dacă sunt victime. În acele momente a văzut în autoturism un bărbat rămas captiv în mașină.


“-Instinctiv, am evaluat pericolele și gradul de încarcerare, dar și starea victimei acesta având bordul peste picioare. 


Am urcat în mașină, pe ușa din  stânga spate,  deoarece ușile pe partea stângă erau deschise și am preluat cu atenție capul victimei. În tot acest timp am vorbit cu el să îl calmez și am încercat să aflu dacă mai are și alte leziuni.


Până la  sosirea ajutoarelor,  Cara, cum îl știu salvatorii constănțeni a rămas în mașină, a susținut capul victimei în continuare și a comunicat cu victima asigurându-l că este în siguranță.


“-La sosirea colegilor am solicitat un guler cervical pentru imobilizarea coloanei cervicale a victimei. Împreună cu comandantul  intervenției am reușit rapid să  depărtăm bordul, apoi să înlăturăm plafonul mașinii pentru mai mult spațiu. Cu foarte mare precizie și atenție  am montat dispozitivul de extracție împreună cu unul dintre colegi și l-am extras cu targa lopată.” 


Victima a fost predată conștientă echipajului de pe ambulanța SAJ și a fost transportat la spital.

16.04.2024