Lucian a împlinit astăzi 9 ani, zi în care i s-a îndeplinit cea mai mare dorință. I-a întâlnit pe "adevărații eroi", așa cum îi numește el pe pompierii salvatori.
Mereu alături de semeni, colegii noștri ialomițeni nu au rămași indiferenți, nici de această dată, și au reușit să-l surprindă pe micuț chiar de ziua lui. Când și-a văzut eroii în fața casei, a rămas uluit! Ce cadou mai frumos putea primi de ziua lui?
Cu siguranță va rămâne o zi de naștere de neuitat pentru Lucian, cel care, spre final, le-a mărturisit pompierilor cât de mult își dorește să devină salvator.
La mulți ani, Lucian! Îți dorim tot binele din lume și ne dorim ca visul tău să devină realitate. Te așteptăm, cu drag, în marea familie a salvatorilor de profesie!
09.01.2023