Covasna – Copiii, pompieri pentru o zi

Covasna – Copiii, pompieri pentru o zi

Peste 20 de copii din zona Baraoltului, aflați în tabăra școlară organizată de către Biserica Reformată, au fost vizitați ieri de pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Baraolt din județul Covasna.

Prin metode interactive, salvatorii le-au prezentat copiilor pericolele la care se pot expune din joacă sau din neatenţie, insistându-se, cu precădere, asupra modului în care trebuie să se comporte pentru a preîntâmpina evenimente nedorite ca incendii, accidente rutiere sau alte situaţii de urgenţă. 

După sesiunea informativă, celor mici li s-au prezentat autospecialele pentru stingerea incendiilor, accesoriile de descarcerare şi alte echipamente de intervenţie specifice folosite de pompieri pentru salvarea semenilor, protejarea bunurilor şi ocrotirea mediului înconjurător.

Punctul culminant al vizitei l-a constituit momentul în care fiecare copil s-a simţit pompier pentru câteva minute, mânuind pistolul de refulare a apei, echipat în costum de protecţie, bineînţeles sub îndrumarea şi supravegherea strictă a pompierilor.


21.07.2022