Misiunea zilei de sâmbătă a fost cea din județul Suceava, unde peste 60 de salvatori au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la Palatul Administrativ. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp. În sprijinul acestora au fost alocate forțe și mijloace din cadrul ISU Botoșani, precum și resurse ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Misiunea a presupus efort susținut și atenție sporită din partea salvatorilor, aceștia acționând timp de mai bine de 7 ore pentru lichidarea flăcărilor.