Misiune Acordare Asistență Internațională către Republica Croația

Misiune Acordare Asistență Internațională către Republica Croația

În data de 29 decembrie 2020, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Croația pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere că regiunea orașului Petrinja a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 6.2 pe scara Richter, la ora locală 12:19 (13:19 ora României).
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru autoritățile croate.
Delegația României participantă la misiune va fi formată din reprezentanți ai Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (21 pers) și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (8 pers).
Transportul se va asigura în perioada 30.12.2020 – 04.01.2021, cu mijloace auto aparținând IGSU și ANRSPS, iar ajutorul umanitar va consta în bunuri de primă necesitate, respectiv:
🔹️14 containere de locuit
🔹️50 corturi
🔹️100 paturi
🔹️100 saltele
🔹️200 saci de dormit
Convoiul se va deplasa în data de 31.12.2020 pe ruta Arad-Budapesta-Zagreb, sosire estimativă în punctul de frontieră Letenye-Zelengaj (Ungaria/Croația), aproximativ ora 11.00.

31.12.2020